STATUT
CAPITOLUL I – DISPOZITII GENERALE
SECȚIUNEA I Denumirea, semnul permanent, semnul electoral și sediul central al partidului
Art. 1 Denumirea partidului este Partidul Români Pentru România, iar denumirea prescurtată este PRR.
Art. 2
(1) Semnul permanent al Partidului Români Pentru România este reprezentarea grafică a unui scut peste care sunt încrucișate o sabie orientată cu vârful către dreapta jos și un mănunchi de trei spice de grâu, deasupra scutului fiind scrise cu majuscule PRR (denumirea prescurtată a partidului). Sub scut sunt cinci stele, dispuse în formă de arc de cerc, simbolizând cele 5 provincii românești(Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat si Ardealul).
(2) Caracteristicile culorilor folosite sunt:
#505050 gri scut rgb
#ffffff alb scut rgb
#797e83 sabie gri margini rgb
#684d2a sabie mâner rgb
#53575a sabie gri interior lama rgb
#ffffff Alb stele si litere rgb
#00395b Albastru rgb
#ce9734 spice seminte ocru galben culoare standard rgb
#a06221 spice tulpina ocru galben culoare standard rgb
(3) Reprezentarea grafică, alb-negru și color a semnului permanent este parte integrantă a prezentului Statut (Anexa 1).
(4) Semnul permanent al partidului este inscripționat pe toate documentele oficiale, pe materiale de promovare și alte realizări grafice ale PRR.
Art. 3 (1) Semnul electoral al partidului este semnul permanent.
(2) Schimbarea sau modificarea semnului electoral se poate realiza prin decizia Consiliului Executiv Național și în conformitate cu prevederile legale.
Art. 4 Drapelul partidului este același ca și semnul permanent.
Art. 5 Imnul Partidului Români Pentru România se aprobă de Comitetul Executiv Național.
Art. 6 Sediul Central al partidului este stabilit în Localitatea comuna Ohaba, nr. 478, Județ Alba.
SECȚIUNEA a-II-a Valori și Obiective
Art. 7 (1) Partidul Români Pentru România se defineşte ca un partid politic de centru, cu o doctrină suveranist-distributistă.
(2) PRR înțelege prin suveranism respectul pentru propriile valori naționale, respect care este perfect compatibil cu respectul pentru valorile celorlalte popoare: iubindu-ne țara, înțelegem iubirea celuilalt pentru țara lui. Orientarea suveranistă în economie implică protejarea și valorificarea resurselor naturale în interesul națiunii, dezvoltarea capitalului productiv și a producției pentru piețele interne ca primă opțiune.
(3) PRR înțelege prin distributism democrația economică însoțită de adevărata democrație politică. În accepțiunea PRR, democrația economică are la bază o largă răspândire a bunăstării produsă în primul rând prin răspândirea extinsă a proprietății productive (mijloacele de producție). La rândul ei, adevărata democrație politică poate funcționa doar prin larga partajare a puterii: prin coborârea (distribuirea) puterii de la oligarhie și birocrație la democrația participativă, de la mare la mic, de la global la național, de la național la local, de la marea corporație la rețeaua întrețesută de mici proprietari-producători.
(4) PRR respectă tradițiile creștine, democrația, suveranitatea României, valorile autentice românești, demnitatea persoanei umane, libera exprimare, statul de drept și independenţa justiţiei.
Art. 8 (1) Partidul urmărește numai obiective politice și respinge orice formă de extremism, inclusiv formele agresive ale naționalismului.
Art. 9 (1) Misiunea PRR ca partid de centru este crearea unei societăţi suveranist-distributiste și promovarea familiei tradiționale ca bază economică și socială; gospodăria țărănească; interesele antreprenorilor și agricultorilor; cea mai eficientă organizare posibilă a sectorului public; susținerea pieței libere prin distributism.
(2) PRR înțelege răspândirea cât mai largă a mijloacelor de producție prin democrația economică, însoțită de adevărata democrație politică realizată prin larga partajare a puterii.
Art. 10 (1) Partidul garantează proprietatea privată, susține concurenţa în activitatea economică, dreptul la liberă exprimare, progresul în toate domeniile de activitate și combaterea discriminărilor.
(2) Partidul are ca obiectiv o masivă redistribuire democratică a puterii, protejarea familiei și a tradiţiilor românești, respectarea religiei, păstrarea identităţii naționale, afirmarea și promovarea României in plan extern.
(3) Partidul garantează și militează pentru separaţia puterilor în stat, pluralismul politic, libertatea și independența presei.
(4)Partidul garantează cetatenilor egalitatea în faţa legii, recunoaște rolul familiei traditionale în societate, al culturii și al religiei.
(5) Partidul garantează suveranitătea și securitatea naţională, independenţa, unitatea și integritatea României.
(6) Susținem reducerea birocrației în aparatul de stat, vom înăspri legislația împotriva corupției, a crimei organizate, a terorismului și vom asigura siguranța cetățenilor.
(7) Metodele politice pentru atingerea obiectivelor PRR sunt cuprinse în Programul Politic al partidului, iar Organul de Conducere al Partidului veghează la punerea în aplicare a obiectivelor PRR.
Art. 11 Pentru realizarea obiectivelor politice, partidul va acţiona prin structurile politice proprii şi prin reprezentanţii săi în cadrul Autorităţilor Publice Locale şi Judeţene, în Parlamentul României, în Parlamentul European şi în Guvern.
CAPITOLUL II – MEMBRII PARTIDULUI
SECȚIUNEA I Calitatea de membru
Art. 12 PRR este alcătuit din persoane care aderă la Statutul, Programul și documentele partidului, și care își doresc implicarea în proiectele PRR.
Art. 13 Poate deveni membru PRR, pe baza liberei adeziuni, orice cetățean român care potrivit Constituției are drept de vot, fără deosebire de rasă, naționalitate, etnie, religie, sex, avere sau origine socială și care a împlinit vârsta de 18 ani, recunoaște si respectă orientarea politică a partidului, Statutul și Programul Politic al PRR.
Art. 14 Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot deveni membri ai PRR și pot constitui grupuri sau organizații de partid, cu respectarea legislației statului pe teritoriul căruia se află.
Art. 15 Pot deveni membri ai PRR și cetățeni străini din alte tari, care nu dețin cetățenie română dar au domiciliul în România.
Art. 16 (1) Solicitarea dobândirii calității de membru PRR se realizează prin completarea și depunerea Adeziunii, care cuprinde principalele date de identitate ale persoanei, precum și completarea Fișei de Evidentă.
(2) Formularele tipizate ale Adeziunii și Fișei de Evidență se stabilesc de către Consiliul Executiv Național al PRR.
(3) Adeziunea și Fișa de Evidentă vor fi discutate și aprobate de către Consiliul Executiv al Organzației Locale sau Județene (după caz) sau, în lipsa întrunirii Consiliului Executiv al Organizației respective, acestea sunt considerate aprobate.
(4) O copie a documentelor de aderare va fi transmisă Organizației Județene în vederea completării Registrului Evidenței Membrilor la nivel de județ, precum și pentru trasmiterea datelor de identificare a membrilor de partid către Secretariatul General al PRR, în scopul centralizării acestora la nivel național.
(5) Dobândirea calității de membru PRR constituie demisie de drept din orice altă formă de asociere politică, anterioară înscrierii in PRR.
Art. 17 (1) Solicitarea dobândirii calității de membru PRR se poate adresa și on-line, prin completarea Adeziunii și a Fișei de Evidență în format electronic, de pe site-ul oficial al PRR.
(2) Secretariatul General al Organizației Locale are obligația de a contacta solicitantul în termen de cel mult 10 zile de la data primirii aplicației on-line.
(3) Membrii de partid sunt înscriși în Registrul de Evidența a Membrilor de la nivelul fiecărei Organizații Locale a partidului, acesta putând fi realizat atât în format scriptic cât și electronic, în conformitate cu Normele Metodologice stabilite de către Secretariatul General al PRR.
(4) La nivel Local, Județean, de Sector, la Municipiul Bucurestisi în cadrul Organizației Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, funcționează Registrul de Evidență a Membrilor, bază de date realizată în format electronic si fizic care cuprinde toți membri de partid din organizația Locala/Județeană/Sector/Municipiul Bucuresti si în cadrul Organizației Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, și principalele date de identificare ale acestora. Evidența membrilor de partid și centralizarea datelor în cadrul Registrului de Evidența a Membrilor se realizează de către Secretarul General al Organizației Județene/Sector/Municipiul Bucuresti/ Organizației Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, în conformitate cu Normele Metodologice stabilite de către Secretariatul General al PRR.
Art. 18 La nivel Central funcționează Registrul Național de Evidență a Membrilor, bază de date realizatăatât în format electronic cât și în format fizic, care cuprinde toți membrii și principalele date de identificare. Evidența membrilor și centralizarea datelor în Registrului Național de Evidență a Membrilor se realizează de către Secretariatul General al PRR.
Art. 19 (1) La schimbarea domiciliului sau a reședinței într-o altă localitate sau sector, membrii în cauză vor informa conducerea Organizației din care au făcut parte, în vederea transferului către Organizația din localitatea/sectorul în care își au noul domiciliu/reședința.
(2) Transferul către o altă Organizație poate fi solicitat și din alt motiv decât cel prevăzut la alin. (1) cu informarea atât a Consiliului Organizației din care face parte membrul, cât și a Consiliului Organizației unde solicită să fie transferat.
Art. 20 Nu pot fi membri ai Partidului Români Pentru România:
(1) Persoanele lipsite de drepturi electorale, cu excepția celor precizate la art. 14.
(2) Persoanele cărora le este interzisă prin hotărâre judecătorească definitivă exercitarea drepturilor politice sau cetățenești sau cărora, prin Constituție sau lege, le este interzisă asocierea politică.
(3) Persoanele care au suferit condamnări pentru trădarea intereselor țării, pentru infracțiuni de coruptie, abuz in serviciu, dare si luare de mită, terorism, fapte antisociale grave sau oameni compromiși politic.
(4) Persoanele care promovează ideologia fascistă, anarhism, rasism, șovinism, separatism etnic sau teritorial, extremism.
Art. 21 Cetățenii români precum și persoanele prevăzute la Art. 14, care nu doresc calitatea de membru dar sunt de acord cu Statutul și Programul Politic al Partidului, pot dobândi calitatea de Simpatizant. Simpatizanții pot participa la acțiuni de partid și vor fi înscriși în Registrul Național de Evidență a Simpatizanților, bază de date în format electronic, organizată în conformitate cu Normele Metodologice stabilite de Secretariatul General al PRR.
Secțiunea a-II-a Pierderea calității de membru
Art. 22 (1) Calitatea de membru PRR se pierde prin demisie, radiere, excludere sau înscriere în alt partid.
(2) Demisia se înregistrează la sediul Organizației din care face parte demisionarul și intră în vigoare la data depunerii cererii, ca expresie a voinței liber exprimate. Înscrierea într-un alt partid politic sau declararea ca independent se consideră demisie din PRR.
(3) Radierea se face în situația în care se constată că, ulterior dobândirii calității de membru de partid, persoana se află în situație de incompatibilitate cu prezentul Statut sau în caz de deces.
(4) Excluderea din partid se hotărăște în conformitate cu prevederile statutare.
Art. 23 Calitatea de membru PRR încetează prin autosuspendare, decizie luată în situația în care calitatea de membru de partid devine incompatibilă cu o funcție sau cu o demnitate publică, pe care urmează să o ocupe.
Secțiunea a-III-a Drepturile și Indatoririle membrilor
Art. 24 Membrii Partidului Români Pentru România au următoarele drepturi:
(1) Să își exprime liber opiniile politice în interiorul partidului, să fie informați cu privire la activitatea Organelor de Conducere.
(2) Să aleagă și să fie aleși în Organele de Conducere ale Partidului, la diferite niveluri, conform Statutului.
(3) Să propună și să fie propuși candidați pe listele electorale ale partidului, în condițiile legii, să fie recomandați pentru ocuparea unor funcții în Administrația Publică Locală și Centrală, cu respectarea condițiilor legale, a prevederilor statutare și a criteriilor stabilite de PRR pentru acele funcții.
(4) Să participe la luarea hotărârilor în cadrul Organizațiilor PRR, potrivit competențelor stabilite în Statut.
(5) Să aibă inițiative legislative, administrative sau politice, în condițiile legii dar cu aprobarea acestora de către Organul de Conducere al Organizației din care fac parte, și cu avizul Consiliului Executiv Național.
(6) Să demisioneze din partid în orice moment, cu efect imediat.
(7) Să se adreseze forurilor de partid în orice probleme de interes public sau politic.
(8) Să folosească dreptul de a se apăra și să poată contesta hotărârile care îl privesc, în conformitate cu prevederile statutare.
Art. 25 (1) Să cunoască, să respecte si să aplice Statutul si Programul Politic al PRR, Regulamentul de ordine interioara si Codul etic și de conduită al membrilor PRR.
(2) Să acționeze pentru realizarea obiectivelor și a Programului Politic.
(3) Să accepte pluralismului de idei și diversitatea de opinii în cadrul partidului.
(4) Să respecte și să aplice hotărârile majorității și a celor adoptate de organele ierarhic superioare.
(5) Să participe cu regularitate la Adunările Generale sau după caz, la Conferințele Județene ale Organizației din care fac parte, precum și la celelalte activități ale partidului.
(6) Să nu exprime public păreri care contravin politicii și strategiei partidului sau hotărârilor sale.
(7) Să respecte disciplina de partid și caracterul confidențial al informațiilor și documentelor de partid.
(8) Să dovedească corectitudine și să nu aducă daune de imagine partidului.
(9) Să își îndeplinească atribuțiile și sarcinile de partid.
(10) Poate recomanda noi membrii conducerii structurii din care face parte după 90 zile de la primirea sa în organizație.
(11) Să plătească regulat cotizația de membru al partidului.
Art. 26 Orice membru al PRR va renunța la imunitate, în cazul în care este ales într-o funcție de demnitate publică.
Secțiunea a-IV-a Sancțiuni
Art. 27 (1) Membrilor PRR care au săvârșit abateri de la Statut ori care aduc prejudicii partidului li se aplică, funcție de gravitate, una din următoarele sancțiuni: avertisment, suspendarea pe timp limitat din funcția deținută, retragerea sprijinului politic și excluderea.
(2)Suspendarea pe timp limitat din funcția pe care o deține, propusă de Conducerea Consiliului Executiv Local/Județean/Sector/Municipiul București/Organizația Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, adică a Organizației din care face parte, va fi aprobată prin hotărâre și de conducerea Consiliului Executiv Național.
(3) Retragerea sprijinului politic poate fi permanentă sau temporară, funcție de caz, și se va aplica pentru funcțiile de Parlamentar, Europarlamentar, Președinte al Consiliului Județean Administrativ, Primar, Viceprimar, pentru funcțiile numite în cadrul Autorităților Administrației Publice Centrale sau Locale.
(4) Sancțiunea de retragere a sprijinului politic poate fi propusă de Consiliul Executiv din care face parte membrul respectiv și aprobată prin Hotărârea Consiliul Executiv Național. Sancțiunea de retragere a sprijinului politic pentru Consilierii Județeni și Consilierii Locali se hotărăște de către Consiliul Executiv Local/Județean/Municipiul București/Sector/Organizația Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, din care face parte membrul respectiv și va fi aprobată și de Consilul Executiv Național al PRR.
(5) Excluderea este sancțiunea aplicată membrului de partid la propunerea Consiliului Executiv al Organizației din care acesta face parte și va fi aprobată și de Consilul Executiv National al PRR.
Art. 28 Sancțiunile prevazute cu suspendarea membrului care deține o funcție în cadrul PRR se aplică în mod similar membrilor Consiliilor Executive ale Organizațiilor Locale, Județene, de Sector, Organizatiei Municipiul București și Organizația Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării prin hotărâre adoptată cu majoritate simplă si cu un qvorum de minim 1/2+1 din membri Consiliului din care face parte.
Art. 29 Sancțiunile prevăzute se hotărăsc cu votul majorității simple a membrilor organelor competente.
Art. 30 (1) Hotărârea de Sancționare poate fi contestată în termen de 15 zile la Comisia de Etică, Disciplină, Integritate și Arbitraj a PRR.
(2) Comisia de Etică, Disciplină, Integriate și Arbitraj, funcționează atât la nivel central cât și în teritoriu, și analizează contestațiile, confirmând sau infirmând sancțiunea aplicată către Organul de Conducere care a adoptat-o. Împotriva hotărârilor Comisiilor se poate face recurs în termen de 15 zile de la comunicare, acțiune adresată de către membrul în cauză sau de Organul de Conducere care a aplicat sancțiunea, Consiliului Executiv National al PRR, în conformitate cu prevederile prezentului Statut.
(3) Comisia de Etică, Disciplină, Integritate si Arbitraj poate fi sesizată de Organele de Conducere sau de orice membru de partid, se poate sesiza din oficiu în legătură cu abaterile săvârșite de membri sau structuri ale Conducerii de Partid, propunând măsuri sau sancțiuni, supuse apoi adoptării de către Consiliul Executiv National al PRR.
(4) Membrii Comisiei de Etică, Disciplină, Integritate și Arbitraj pot fi sancționați de catre forul ierarhic superior sau de Consiliul Executiv Național al PRR, dupa caz, în conformitate cu prevederile prezentului Statut.
(5) Până la soluționarea definitivă a contestației, hotărârea de sancționare produce efecte depline. Dacă o contestație a fost admisă, organele de conducere ale Organizației Locale/Județene/ Municipiul București/Sector/ Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării sau Organele de Conducere la nivel național au obligația repunerii în toate drepturile a membrului respectiv. Repunerea în situația anterioara se realizează în maxim 15 zile de la data comunicării hotărârii de admitere a contestației.
Art. 31 Solicitarea de reprimire în partid pentru persoanele care au fost sancționate cu excludere sau care și-au pierdut calitatea de membru prin înscrierea în alte partide, poate fi luată în dezbatere de conducerea Organizației unde solicitantul dorește să se înscrie, apoi va trebui să fie aprobată sau infirmată de Consiliul Executiv Național al PRR.
Secțiunea a-V-a Codul de etică si conduită a membrilor
Art 32 Codul de etică și conduită a membrilor cuprinde ansamblul caracteristicilor ce definesc calitatea de membru PRR, iar rolul lui este acela de a servi ca linie de conduită a membrilor PRR, astfel încât aceștia să desfășoare o activitate conform eticii și disciplinei corespunzătoare.
Art. 33 Principiile fundamentale care trebuie respectate de membrii de partid în conduita lor, în relațiile cu ceilalți sunt:
a) independența – membrul de partid trebuie să se manifeste liber față de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea și obiectivitatea sa;
b) integritatea morală – în exercitarea activității lor, membrii vor acționa cu cinste, corectitudine și sinceritate;
c) respectarea prevederilor legale – membrii vor respecta legislația în vigoare.
Art.34 Independența
Independența de acțiune trebuie să se manifeste liber față de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea și obiectivitatea membrului de partid.
Art. 35 Integritatea morală
Membrul PRR va acționa cu cinste, corectitudine și sinceritate în activitatea sa precum și în relațiile cu ceilalți membri de partid.
Prin comportamentul său și calitatea activității depuse, fiecare membru va contribui la construirea și menținerea încrederii publice în partid, precum și în viabilitatea soluțiilor propuse de doctrina de drepta a acestuia.
Art. 36 Respectarea prevederilor legale
Membrii PRR vor respecta legislația în vigoare.
În cazul în care un membru se găseste în una dintre urmatoarele situații:
a) este condamnat, definitiv, printr-o hotărâre judecătorescă, pentru infracțiuni contra intereselor țării, infracțiuni de corupție, abuz în serviciu, dare și luare de mită, terorism, fapte antisociale grave;
b) a recunoscut că este vinovat de una dintre faptele prev. la lit. a) și va aduce de îndată la cunoștința Secretariatului General al PRR.
Art. 37 Relațiile între membrii PRR
Membrii PRR își datorează amabilitate și respect reciproc. Acestea exclud nu numai vulgaritatea, ci și manifestările dure și necuviincioase. El trebuie să se abțină de la orice cuvinte care jignesc, orice imputări răuvoitoare, demersuri în defavoarea altora, și în general, să se abțină de la orice acțiune susceptibilă de a aduce daune altor membri PRR.
Divergențele dintre membri se vor concilia pe cale amiabilă, iar în caz de nerezolvare se vor supune dezbaterii Comisiei de Etică, Discipllină, Integritate și Arbitraj.
CAPITOLUL III – ORGANIZAȚII TERITORIALE
Secțiunea 1 Organizarea Partidului Politic
Art. 38 PRR este organizat și funcționează potrivit legii, pe criteriul administrativ teritorial:
(1) Grupa de membri de partid.
(2) Organizația Locală care cuprinde Organizatii Comunale, Orășenești, Municipale, și care sunt subordonate Organizatiei Județene de pe raza căruia se află.
(3) Structura Județeană cuprinde toate Organizatiile din judet, precum si cele asimilate unei Organizații Județene, respectiv Organizațiile ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, Organizația Municipiului București și Organizațile de Sector ale Bucureștiului.
(4) Organizațiile ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, de Sector și cea a Municipiului Bucuresti sunt asimilate unei Organizație Județene a PRR, având aceleași atribuții, drepturi și obligații, regulament de funcționare și aceeași structură ca orice Organizație Județeană a PRR.
Art. 39 (1) Organele de Conducere ale partidului își desfășoară activitatea în prezența majorității simple a membrilor acestora, dacă prezentul Statut nu prevede altfel.
(2) În cadrul forurilor și Organelor de Conducere ale partidului, de la toate nivelurile, hotărârile și deciziile sunt adoptate cu votul majorității simple, dacă prezentul Statut nu prevede altfel.
(3) Organele de Conducere ale partidului sunt alese prin vot secret.
(4) Hotărârile Organelor de Conducere ale PRR sunt obligatorii pentru toți membrii de partid și pentru toate structurile aflate sub coordonarea acestora.
Art. 40 Se vor alcătui la nivel Central, National si în cadrul Organizațiilor ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, Organizații de Tineret, Organizații de Femei si Organizații de Pensionari.
Art. 41 (1) Norma de reprezentare pentru participarea la Conferințele Organizațiilor Județene, Sector /Municipiul București/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, precum și pentru participarea la Congresul Partidului este stabilită în baza unei formule care ia în calcul numărul de membri și rezultatele electorale.
(2) Norma de reprezentare se calculeaza și se aprobă, pentru Conferințele Județene/Sector/Municipiul Bucuresti/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, de către Comitetul Executiv Județean care organizează Conferința, iar pentru Congresul PRR, de catre Consiliul Executiv Național.
Secțiunea a-II-a Organizația Locală
Art. 42 (1) Organizația Locala poate funcționa statutar cu un număr de cel puțin 5 membri.
(2) Organizația Locală are obligația să promoveze local Programul Politic și acțiunile PRR.
(3) Organizația Locală poate elabora și propune Conducerii Centrale proiecte cu privire la aspectele economice, sociale și culturale ale localității respective.
(4) Organizația Locală are obligația să organizeze și să desfășoare campaniile politice și electorale ale partidului.
Art. 43 Structura de Conducere a Organizației Locale este Comitetul Executiv al Organizației Locale.
Art. 44 (1) Adunarea Generală a Organizației Locale este forul prin care se adoptă deciziile Organizatiei Locale și este constituită din toți membri Organizației Locale.
Art. 45 (1) Adunarea Generală a Organizației Locale se convoacă la solicitarea majorității simple a membrilor Consiliului Executiv al Organizației Locale.
(2) Adunarea Generală a Organizației Locale se convoacă pentru luarea deciziilor importante în cadrul Organizației Locale, pentru alegerea sau revocarea Președintelui, completarea Consiliului Executiv al Organizației Locale, desemnarea delegaților la Conferința Organizației Județene căreia îi este arondată, pentru analiza rezultatelor în urma alegerilor sau pentru alte situații.
Art. 46 Adunarea Generală a Organizației Locale are următoarele atribuții:
(1) analizează activitatea Organizației și adoptă Planul de Activități pentru perioada următoare.
(2) alege și revocă Președintele și Membrii Consiliului Executiv al Organizației Locale.
(3) alege delegații la Conferința Județeană din care face parte.
(4) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli și hotărăște asupra execuției acestuia.
Consiliul Executiv al Organizației Locale este Organul de Conducere al Organizației, în intervalul dintre
Art. 47 (1) Consiliul Executiv al Organizației Locale este Organul de Conducere al Organizației, în intervalul dintre Adunările Generale.
(2) Membrii Consiliului Executiv al Organizației Locale sunt aleși pentru un mandat de patru ani, în baza candidaturilor individuale.
Art. 48 Din Consiliul Executiv al Organizației Locale fac parte următorii membri aleși:
(1) la nivelul Organizației Comunale: Președinte, Vicepreședinte, Secretar General, responsabil finaciar și un membru.
(2) la nivelul Organizației Orășenești: Președinte, 1-3 Vicepreședinți, Secretar General, Secretar General Adjunct, Secretar Executiv, responsabil financiar.
(3) la nivelul Organizației Municipale: Președinte, 1-5 Vicepreședinți, Secretar General, Secretar General Adjunct, Secretar Executiv, responsabil financiar.
Art. 49 (1) Membrii Consiliului Executiv al Organizației Locale mobilizează membri de partid și simpatizanții partidului la activitățile politice pe care le desfașoară.
(2) Informează forul ierarhic imediat superior de activitățiile organizației, precum și de hotărârile adoptate.
(3) Realizează Evidența Membrilor de Partid și Evidența Simpatizanților, date pe care le va transmite regulat Secretariatului General al Organizației Județene din care fac parte.
(4) Administrează patrimoniul Organizației.
(5) Gestionează fondurile Organizației și încasează cotizația de membru și a celorlalte surse de finanțare, în conformitate cu Normele Metodologice ale PRR și prevederile legislației în vigoare.
(6) Decide asupra cheltuielilor necesare funcționării, realizării de evenimente și acțiuni în interesul partidului.
(7) Asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor proprii sau ale Organelor de Partid ierarhic superioare.
(8) Sancționează sau propune sancționarea membrilor de partid la nivel de comună, oraș, municipiu, pe care le va pune în practică doar după aprobarea sancțiunii de către Consiliului Executiv Județean și a Consiliului Executiv Național.
(9) Organizează și coordonează Campaniile Electorale ale Partidului.
(10) Îndeplinește hotărârile Adunării Generale, a Conferinței Județene unde este arondată, precum și ale Consiliului Executiv Național.
(11) Informează periodic Organele de Conducere ierarhic superioare asupra activităților și hotărârilor organizației.
(12) Propune Conferinței Județene unde este arondată, candidații Organizației Locale pentru Organele de Conducere ale PRR.
(13) Propune spre analiză Conferinței unde este arondată, candidații pentru Funcții în cadrul Administrației Publice Locale și Centrale, la nivel de comună, oraș, municipiu, propuneri care vor fi aprobate și în cadrul Consiliului Executiv Național al PRR.
(14) Îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin hotărârile Adunării Generale, Conferinței Județene și ale Consiliului Executiv Național.
Art. 50 Forul imediat superior al Organizației Locale este Organizatia Judeteana de pe raza căruia se află.
Art. 51 Președintele Organizației Locale este ales pentru un mandat de patru ani de către membri Consiliului Executiv al Organizației Locale și are următoarele atribuții:
(1) Coordonează activitatea Organizației Locale și conduce ședințele.
(2) Asigură aplicarea hotărârilor Consiliului Executiv al Organizației Locale și ale Organelor de Conducere ierarhic superioare.
(3) Reprezintă Organizația în relațiile cu alte organizații politice sau neguvernamentale.
(4) Semnează actele oficiale ale Organizației, în limita competențelor.
(5) Asigură funcționarea Organizației pe care o conduce.
Art. 52 Vicepreședinții Consiliului Organizației Locale au următoarele atribuții:
(1) Coordonează activități și programe specifice.
(2) Îndrumă activitatea organizatorică la nivelul secțiilor de votare.
(3) Coordonează acțiunile organizate la nivelul localității.
(4) Îndeplinesc alte atribuții, în conformitate cu hotărârile Consiliului Executiv al Organizației.
(5) Se subordoneaza președintelui organizației locale și contribuie la îndeplinirea obiectivelor organizației locale.
Art. 53 Secretarul General al Organizației Locale are următoarele atribuții: coordonează activitatea Secretarilor Executivi și a Trezorierului, ține legătura cu forul ierarhic superior cu privire la activitatea din Organizația Locală respectivă, realizează permanent baza de date a Organizației, completănd periodic evidența membrilor.
Art. 54 Secretarul Executiv al Organizației Locale are următoarele atribuții:
(1) Coordonează activitățile organizatorice și administrative.
(2) Planifică întrunirile și acțiunile organizației.
(3) Constituie Arhiva Organizației, Registrul de Evidență a Membrilor, precum și Registrul Simpatizanților, în colaborare cu Secretarul General al Organizației.
(4) Îndeplinește alte atribuții, în conformitate cu hotărârile Consiliului Executiv al Organizației.
Art. 55 Responsabilul financiar al Organizației Locale are următoarele atribuții:
(1) Coordonează activitatea de încasare și gestionare a cotizației.
(2) Conduce activitatea financiar-contabilă și gestionează fondurile organizației, asigurând legalitatea utilizării acestora.
(3) Coordonează activitatea de inventariere și conservare a patrimoniului.
(4) Intocmește periodic rapoarte cu privire la activitatea financiar-contabilă a organizației.
Art. 56 Membrii Consiliului Organizației Locale pot avea pe langă atribuțiile prevăzute în prezentul Statut și alte atribuții stabilite prin hotărârile Consiliului Executiv Local, Consiliului Executiv Județean unde este arondat, sau ale Consiliului Executiv Național.
SECȚIUNEA a-III-a Organizația Județeană (care cuprinde toate județele țării, Organizația Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, sectoarele Bucureștiului și municipiul București)
Art. 57 (1) Organizația Județeană se constituie din reprezentanți ai Organizațiilor Locale de la nivelul județului respectiv.
(2) Organizația de Sector se constituie din totalitatea membrilor cu domiciliul pe raza sectorului respectiv și este asimilată
cu domiciliul/reședința în afara țării și este asimilată unei Organizații Județene.
(3) Organizatia Județeană din Organizațiile Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării cuprinde membrii de partid aflați într-un stat sau mai multe state în raport cu numărul acestora. Aceștia se pot constitui în organizații locale ale statului respectiv.
(4) Organizatia județeană din Organizațiile Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării se constituie din totalitatea membrilor
(5) Organizația Municipiul București se constituie din totalitatea Organizațiilor de Sector și este asimilată unei Organizații Județene.
(6) Toate Organizațiile Județene, Municipiul București, Sector și ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării sunt subordonate Consiliului Executiv Național și promovează Programul Politic, principiile partidului, activitățile PRR, organizează și conduc Campaniile Politice și Electorale la nivelul Județului /Sectorului/ Municipiului București/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
Art. 58 Organul de Conducere ale Organizației Județene/Sector/Municipiul București/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării este Consiliul Executiv al Organizației Județene/Sector/ Municipiul București/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
Art. 59 (1) Conferința Organizației Județene/Sector/ Municipiul București/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării este Forul de Conducere al Organizației respective, se constituie din delegați ai Organizației respective și se organizează la convocarea Consiliului Executiv Județean/Sector/ Municipiul Bucuresti/ Organizațiilor ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, hotărâre ce poate fi luată cu majoritate simpla, în prezența unui qvorum de ½+1 din Consiliul Executiv al Organizației Județene respective. Decizia de convocare a Conferinței Județene va fi luată prin vot secret și va fi supusă aprobării, tot prin vot și în condițiile prezentului Statut, și Consiliului Executiv Național al PRR.
(2) Consiliului Executiv Național poate convoca Conferința Organizației Județene. Consiliul Executiv al Organizatiei Județene/Sector/Municipiul București/Străinătate convoaca Conferința Organizatiei Județene atunci când situația o impune.
(3) Conferința Organizației Județene se desfășoară o dată la patru ani, sau în cazuri speciale, la solicitarea Consiliului Județean respectiv și în condițiile prezentului Statut, sau la solicitarea Consiliului Executiv Național.
Art. 60 (1) Conferința Organizației Județene/Sector/Municipiul Bucuresti/ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării se convoacă pentru validarea sau revocarea Președintelui Organizației, alegerea sau revocarea Prim-vicepreședinților, a Vicepreședinților, a Secretarilor Executivi, Secretarului General, Secretarului General Adjunct și Responsabil financiar, pentru stabilirea delegaților și a candidaților la Congresul Ordinar/Extraordinar al partidului, pentru analiza rezultatelor obținute în urma alegerilor, sau pentru alte cazuri speciale.
(2) Conferința Extraordinară a Organizației Județene se constituie din delegați si membri Consiliului Executiv ai Organizației respective, adică Județene/Sector/ Municipiul Bucuresti/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, în prezența a cel puțin 1 membru al Comisiei de Etică, Disciplină, Integritate și Arbitraj, si a cel putin 1 membru al Consiliului Executiv Național.
Art. 61 (1) Din Consiliul Executiv al Organizației Județene/Sector/Municipiul Bucuresti/ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, fac parte următorii membri aleși:
– Președinte, 1-2 Prim-vicepresedinti, 1-12 Vicepreședinți, Secretar General, Secretar General Adjunct, 1-12 Secretari Executivi si Responsabil Financiar.
Art. 62 (1) Membrii Consiliului Executiv al Organizației Județene/Sector/Municipiul Bucuresti/ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării mobilizează membri de partid la activitățile partidului.
(2) Informează Consiliul Executiv Național cu privire la activitățiile desfășurate și hotărârile adoptate.
(3) Realizează si centralizeaza Evidența Membrilor de Partid și a Simpatizanților la nivelul Organizației Județene, date pe care le va transmite regulat Secretariatului General al PRR.
(4) Administrează patrimoniul Organizației.
(5) Gestionează fondurile Organizației și încasează cotizația de membru, precum și a celorlalte surse de finanțare, în conformitate cu Normele Metodologice ale PRR și cu prevederile legislației în vigoare.
(6) Decide asupra cheltuielilor necesare funcționării, realizării de evenimente și acțiuni politice.
(7) Asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor proprii sau ale Consiliului Executiv Național.
(8) Sancționează sau propune sancționarea membrilor de partid din Organziație, dar și cu aprobarea Consiliului Executiv Național.
(9) Organizează și coordonează Campaniile Electorale.
(10) Duce la îndeplinire hotărârile Conferinței Județene precum și ale Consiliului Executiv Național.
(11) Informează Consiliul Executiv Național asupra activităților organizației, precum și cu privire la hotărârile luate.
(12) Îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin hotărârile Conferinței Județene din care fac parte, și ale Consiliului Executiv Național.
Art. 63 Prim-vicepreședinții Consiliului Executiv al Organizației Județene/Sector/Municipiul București/ Organizațiilor ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării au următoarele atribuții:
(1) Coordonează domenii de activitate și programe ale partidului.
(2) Îndrumă activitatea organizațiilor, la nivelul secțiilor de votare.
(3) Coordonează și răspund de acțiunile organizate la nivelul județului.
(4) Îndeplinesc alte atribuții, în conformitate cu hotărârile Consiliului Executiv al Organizației Județene respective sau ale Consiliului Executiv Național.
(5) Desemnează atribuțiile și sarcinile Vicepreședinților Organizației Județene, după ce acestea au fost analizate și aprobate de către Președintele de Organizație Județene/Sector/Municipiul București/ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
Art. 64 Președintele Organizației Județene/Sector/Municipiul București/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării are următoarele atribuții: coordonează și elaborează întreaga activitate a întregii Organizații, răspunde de buna funcționare a ei, informează permanent și cu acuratețe Consiliul Executiv Național de tot ceea ce se întamplă în Organizație, aplică în Organizație toate măsurile propuse de Consiliul Executiv Național.
Art. 65 Secretarul General al Organizației Județene are următoarele atribuții: coordonează activitatea Secretarilor Executivi și a Trezorierului(responsabil financiar), organizează baza de date a Organizației, ține permanent legătura cu Președintele Organizației din care face parte și cu Consiliul Executiv Național, în legatură cu tot ceea ce ține de activitatea din Organizația respectivă.
Art. 66 Secretarul Executiv al Organizației Județene are următoarele atribuții:
(1) Coordonează activitățile organizatorice și administrative.
(2) Coordonează activitatea de evidență a membrilor de partid și a simpatizanților, împreună cu Secretarul General al Organizației.
(3) Planifică întrunirile și acțiunile organizației.
(4) Constituie Arhiva organizației, precum și baza de date.
(5) Indeplinește alte atribuții, în conformitate cu hotărârile Conducerii organizației sau ale Consiliului Executiv Național.
Art. 67 Responsabilul financiar al Organizației Județene are următoarele atribuții:
(1) Coordonează activitatea de încasare și gestionare a cotizației.
(2) Conduce activitatea financiar contabilă și gestionează fondurile organizației, asigurând legalitatea utilizării acestora.
(3) Coordonează activitatea de inventariere și conservare a bunurilor din patrimoniu.
(4) Întocmește periodic rapoarte cu privire la activitatea financiar-contabilă a organizației si le inainteaza Consiliului Executiv National si Trezorierului.
Art. 68 Membrii Consiliului Executiv al Organizației Județene pot avea pe lângă atribuțiile prevăzute în prezentul Statut și alte atribuții stabilite prin hotărârile Consiliului Executiv National.
CAPITOLUL IV – STRUCTURA NAȚIONALĂ
Secțiunea I Congresul
Art. 69 Congresul este forul suprem de conducere al Partidului Români Pentru România și se constituie din delegați aleși de Conferințele Organizațiilor Județene/București/Sector/ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, în baza Normei de Reprezentare stabilită prin Regulament, la convocarea Consiliului Executiv Național al PRR.
Art. 70 Alegerea Președintelui și a Consiliului Executiv Național se face prin votarea Moțiunii propuse de candidatul la funcția de președinte al PRR.
Art. 71 (1)Moțiunea reprezintă Proiectul de Program Politic al candidatului la funcţia de Preşedinte al partidului, precum și componența Consiliului Executiv National, pe care candidatul o propune.
(2) Moţiunile vor cuprinde un proiect de măsuri care promovează scopul, valorile şi obiectivele Partidului, în conformitate cu Statutul.
Art. 72 (1) Moţiunea trebuie să fie semnată de liderul acesteia, care este și candidatul la Președinția Partidului, precum şi de un număr minim de 25 de membri ai partidului care vor forma grupul de susţinători ai moţiunii, propusă pentru componența Consiliului Executiv National.
(2) Moţiunile se depun la sediul partidului politic și vor fi validate de Consiliul Executiv Național al PRR.
Art. 73 (1) Congresul se desfășoară statutar în prezența a cel puțin ½ + 1 din numărul delegaților cu drept de vot, stabiliți dupa norma de reprezentare stabilită prin Regulament. În cazul în care cvorumul nu este întrunit, se inițiază o nouă convocare, Congresul desfășurându-se statutar indiferent de numărul de delegați prezenți.
(2) Data și locul desfășurării Congresului se stabilesc de către Comitetul Executiv Național.
Art. 74 (1) La lucrările Congresului pot participa ca invitați, fără drept de vot, personalități ale vieții politice, economice, academice, științifice, culturale, artistice, sportive și din alte domenii, precum și invitați ai altor partide democratice din țară și din străinătate.
(2) Lista invitaților este stabilită de Consiliul Executiv Național, putând lua în considerare și propunerile formulate de către Organizațiile Județene/Municipiul București/Sector/ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
Art. 75 Congresul PRR are următoarele atribuții pe care le îndeplinește cu votul a cel puțin ½+1 din numărul delegaților prezenți:
(1) Adoptă sau modifică, prin hotărâre, Statutul.
(2) Adoptă sau modifică Programul Politic și Programul de Guvernare ale partidului.
(3) Validează alegerile interne pentru Președintele PRR si componența Consiliului Executiv Național, desfășurate în baza Regulamentului de Organizare a Alegerilor pentru Funcția de Președinte al Partidului, elaborat și aprobat de Consiliul Executiv Național.
(4) Validează scrutinul electoral intern pentru desemnarea candidatului PRR la Funcția de Președinte al României, la propunerea Consiliului Executiv National.
(5) Alege Președintele Partidului și Consiliul Executiv National ca Organ de Conducere al Partidului pentru un mandat de 4 ani.
(6) Alege prin vot secret componența Consiliului Executiv Național, adică Președintele PRR, 2-5 Prim-vicepreședinți, 16-25 Vicepreședinți, Secretar General, Secretar General Adjunct, 1-6 Secretari Executivi.
(7) Adoptă rezoluții cu privire la teme de interes Național.
(8) Hotărăște dizolvarea partidului.
Art. 76 (1) Pentru organizarea și desfășurarea Congresului, Consiliul Executiv Național numește o Comisie de Pregătire a Congresului, Comisie coordonată de către Secretarul General al PRR.
(2) Comisia elaborează documentele și programul de desfășurare ale Congresului, pe care le supune aprobării Consiliului Executiv Național; documentele aprobate se transmit tuturor Organizațiilor Județene/ Sector/Municipiul Bucuresti/ Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
(3) Comisia se obligă să pregatească lucrările Congresului și să constate qvorumul participanților la Congres.
Art. 77 (1) Congresul Extraordinar poate fi convocat doar cu aprobarea Consiliului Executiv Național, și doar în cazuri speciale.
(2) Congresul Extraordinar este alcătuit din delegați aleși de către Conferințele Extraordinare ale Organizațiilor Județene, Organizația Municipiului București, Organizația de Sector și Organizația Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, conform Normei de Reprezentare prevăzută în prezentul Statut.
(3) Congresul Extraordinar se poate convoaca pentru următoarele situații:
a) În cazul organizării Alegerilor Locale, Parlamentare, Europarlamentare sau Prezidențiale, la termen sau anticipate, pentru pregătirea participării la acestea sau evaluarea rezultatelor.
b) Pentru modificarea Statutului sau a Programului Politic al partidului.
c) In situații speciale pentru Țară sau pentru PRR.
Sectiunea a-II-a Președintele Partidului
Art. 78 (1) Președintele Partidului conduce activitatea generală a partidului, activitatea Consiliului Executiv Național și răspunde în fața Congresului de activitatea politică a Partidului.
(2) Președintele PRR este ales numai în cadrul Congresului, prin vot secret, prin prezentarea unei moțiuni care va fi votată cu majoritate simplă, în condițiile unui qvorum de minim ½+1 din delegați prezenți fizic sau mandatați, un membru de partid putând fi mandat de maximum 3 membri, în cadrul alegerilor interne desfășurate pe baza Regulamentului de Organizare, elaborat și aprobat de Consiliul Executiv Național.
(3) Președintele PRR își poate pierde calitatea deținută înaintea terminării mandatului, în următoarele situații: prin demisie, ca urmare a unei boli cronice care îi afectează capacitatea de decizie, prin deces.
a) Președintele partidului are obigația ca în termen de 70 zile de la preluarea mandatului să nominalizeze ca înlocuitor pe Secretarul General, care în termen de 90 zile de la preluarea atribuțiilor trebuie să convoace Congresul extraordinar pentru alegerea noului președinte PRR.
(4) Președintele Partidului este și Președintele Consiliului Executiv Național, are drept de veto și este ales pentru un mandat 4 ani.
Art. 79 (1) Președintele partidului are următoarele atribuții principale:
a) Prezidează lucrările Congresului.
b) Prezidează Ședințele Consiliului Executiv Național și coordonează activitatea acestuia.
c) Reprezintă partidul în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, precum și cu alte partide sau organizații din țară sau străinătate.
d) Propune Trezorierul Partidului pentru a fi aprobat de Consiliul Executiv Național.
e) Îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin hotărârile Congresului.
(f) În cadrul ședințelor Consiliului Executiv Național, Președintele are drept de veto.
(2) În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele partidului emite decizii.
Secțiunea a-III-a Prim-Viceprședinții, Vicepreședinții, Secretarii Executivi, Secretarul General, Secretarul General Adjunct.
Art. 80 Congresul alege Conducerea Centrala a partidului: în speță Prim-Vicepreședinții, Vicepreședinții, Secretarul General, Secretarul General Adjunct, Secretarii Executivi, în conformitate cu statutul.
Art. 81 Prim-Vicepreședinții, Vicepresedintii, Secretarul General, Secretarul General Adjunct, Secretarii Executivi au atribuții stabilite de prezentul Statut dar și de către Consiliul Executiv Național și Președintele PRR.
Secțiunea a-IV-a Consiliul Executiv Național
Art. 82 (1) Consiliul Executiv Național este Structură de Conducere și de Decizie a partidului, aleasă prin Moțiune, la Congres, care coordonează întreaga activitate a partidului între Congrese și care este alcătuită din: Președinte, 3-5 Prim-vicepreședinți, 16-25 Vicepreședinți, Secretar General, Secretar General Adjunct, 1-6 Secretari Executivi.
(2) Consiliul Executiv Național al PRR se întrunește lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea Președintelui partidului.
(3) Şedința Consiliului Executiv Național este statutară în prezența a 1/2+1 din numărul membrilor acestuia.
(4) Se consideră prezent la ședințele Consiliului Executiv Național și membrul care va participa la ședința prin mijloace online, votând alături de cei prezenți fizic.
(4) Deciziile Consiliului Executiv Național se adoptă cu majoritate simplă.
Art. 83 Consiliul Executiv Național are următoarele atribuții:
(1) Analizează, dezbate și hotărăște asupra activității partidului, a strategiei electorale, asupra alianțelor politice și electorale cu alte partide de aceeași orientare, în baza protocoalelor de asociere încheiate în condițiile legii, precum și a comasării prin fuziune sau absorție cu alte partide sau formațiuni politice de aceeasi orientare.
(2) Aprobă completarea componenței interimare în Consiliul Executiv Național a locurilor rămase vacante.
(3) Stabilește protocoale de colaborare cu patronatele, confederațiile sindicale sau alte structuri ale societății civile.
(4) Hotărăște asupra organizării și desfășurării alegerilor în cadrul structurilor teritoriale ale partidului.
(5) Hotărăște asupra propunerilor de dizolvare a Consiliilor Executive ale Organizației Locale, Județene, Sector, Municipale/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, după caz, pentru încălcarea gravă a prevederilor Statutului; validează Conduceri Interimare și stabilește măsuri pentru organizarea de noi alegeri în Organizația respectivă.
(6) Soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârilor Consiliilor Executive ale Organizațiilor Locale, Județene, municipiului București, Sector, Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
(7) Hotărăște sancționarea cu excludere din partid a oricărui membru, pentru încălcări grave ale Statutului sau pentru prejudicii majore aduse partidului.
(8) La propunerea Președintelui PRR, Consiliul Executiv Național poate hotărî dizolvarea Consiliilor Executive a Organizațiilor Locale, Județene, Sector, Municipiului București si Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
(9) Ia act de vacantarea funcțiilor de conducere de la nivelul Organizațiilor Locale/Județene /Sector/ Municipiului București/ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării și desemnează Președintele Interimar și/sau Conducerea Interimară a Organizației respective.
(10) Coordonează Campaniile Electorale pentru Alegerile Prezidențiale, Parlamentare, Europarlamentare și Locale.
(11) Inițiază și realizează relațiile PRR pe plan intern și internațional cu alte partide de aceeași orientare și cu organizații politice sau apolitice, precum și cu sindicatele și patronatele.
(12) Confirmă propunerile de candidați ai partidului pentru Președinție, Senat, Camera Deputaților și Parlamentul European, pentru fiecare circumscripție electorală.
(13) Confirmă propunerile de candidați pentru organele Administrației Publice Locale în funcțiile de Președinți și Vicepreședinți ai Consiliilor Județene Administrative, de Primari ai Municipiilor și Sectoarelor și de Primar General al Municipiului București.
(14) Coordonează activitatea structurilor interne ale partidului, inclusiv ale Organizațiilor de Tineret, Femei si Seniori.
(15) Aprobă Regulamentele de Organizare și Funcționare ale tuturor Organismelor și a Structurilor Interne ale partidului.
(16) Aprobă Regulamentul de Organizare a Alegerilor Interne pentru Funcția de Președinte al Partidului și structura Consiliului Executiv Național.
(17) Aprobă Regulamentul de Organizare a Scrutinului Intern pentru desemnarea candidatului PRR pentru funcția de Președinte al României.
(18) Aprobă Regulamentul privind desfășurarea Adunărilor Generale ale Organizațiilor Locale, a Conferințelor Județene și a Congresului, a Adunărilor Generale Extraordinare, a Conferințelor Județene Extraordinare, a Congresului ordinar/extraordinar, precum și modalitățile de desemnare a delegaților și de depunere a candidaturilor pentru Organele de Conducere Locale, Județene/ Sector/Municipiului București/ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării, cât și pentru Organele de Conducere la nivel național.
(19) Numește Trezorierul, la propunerea Președintelui PRR.
(20) Stabilește domeniile de activitate pe care le coordonează Prim-vicepreședinții, Vicepreședinții, Secretarii Executivi, în baza propunerilor Președintelui PRR.
(21) Poate revoca, în cazuri punctuale și în situații excepționale, Prim-Vicepreședinți, Vicepreședinți, Secretarul General, Secretar General Adjunct, Secretari Executivi, la propunerea Președintelui PRR.
(22) Alege și revocă Președintele Comisiei Naționale de Etică, Disciplină. Integritate și Arbitraj.
(23) Aprobă și revocă orice membru al Comisiei Naționale de Etică, Disciplină, Integritate și Arbitraj, la propunerea Președintelui PRR.
Secțiunea a-V-a Colegiul National
Art. 84 Colegiul Național (CN) este organul politic al PRR care are ca atribuții aplicarea deciziilor C.E.N. în teritoriu și coordonare a filialelor PRR la nivel național, funcție pe care o îndeplinește între Congresele partidului.
Art. 85 Colegiul Național se întrunește de câte ori este nevoie la convocarea Președintelui și solicitarea a cel puțin 2/3 din numărul membrilor de partid.
Art. 86 Colegiul Național este organul de conducere/coordonare a activității PRR în perioada dintre întrunirile Congresului și coordonare politică a PRR la nivel național.
Art. 87 Colegiul Național se întrunește de câte ori este nevoie la convocarea Președintelui, Consiliului Executiv Național și la solicitarea a cel putin 2/3 din numărul membrilor de partid.
Art.88 Colegiul Național este constituit din membrii Consiliului Executiv Național, președinții filialelor județene/sector/organizației București/ Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării și secretarii generali ai organizațiilor județene/sector/organizației București/ Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
Art. 89 Colegiul Național are ca atribuții aprobarea strategiilor de acțiune, modificarea Statutului și Programului Politic și problemele de reorganizare ale partidului în teritoriu.
Art. 90. Pe lângă Colegiul Național se înființeaza și funcționează Comisia Centrală de cenzori, formată din 3 membri. Comisia are în componenţă cel puţin 1 expert contabil şi este condusă de un preşedinte.
SECTIUNEA A-VI-A Comisia de Etică, Disciplină, Integritate și Arbitraj
Art. 91 (1) Comisia de Etică, Disciplină, Integritate și Arbitraj este organul de jurisdicție internă, constituit la nivel Central dar care își poate alcătui structuri ai Comisiei și în teritoriu, și care va avea o activitate permanentă.
(2) Comisia de Etică, Disciplină, Integritateși Arbitraj este aleasă de către Consiliul Executiv Național pentru un mandat de 4 ani.
(3) Comisia este alcătuită din 3 membri, aleși și revocați de către Consiliul Executiv Național, la propunerea Președintelui partidului.
(4) Comisia este compusă din Președinte, Vicepreședinte și un membru al partidului, propuși de Președintele PRR și de Președintele Comisiei, și vor fi validați de Consiliul Executiv Național.
(5) Comisia de Etică și Integritate își desfășoară activitatea pe baza Regulamentului de Organizare și funcționare elaborat de plenul Comisiei și aprobat de Consiliul Executiv Național al partidului.
(6) Concluziile verificărilor efectuate de Comisie sunt prezentate spre analiză și aprobare Consiliului Executiv Național al PRR.
Secțiunea a-VI-a Secretariatul General
Art. 92 Din Secretariatul General al PRR fac parte: Secretarul General, Secretar General Adjunct și Secretari executivi, toți fiind subordonați Președintelui partidului si Consiliului Executiv Național.
Art. 93 (1) Secretarul General coordonează și avizează întreaga activitate a Secretariatului General.
(2) Secretarul General răspunde în fața Președintelui partidului și a Congresuluide sistemul informațional și aparatul de lucru, răspunde de comunicarea dintre organismele de conducere la nivel central și filialele teritoriale și răspunde de gestionarea surselor de finanțare și gestiunea patrimoniului mobil și imobil al partidului.
(3)Avizează toate activitățile și acțiunile la nivel central ale partidului după ce au fost întocmite documentele financiar contabile.
(4) Îndeplinește atribuțiile stabilite prin hotărârea Consiliului Executiv Național.
Art. 94 Secretarii executivi urmăresc îndeplinirea la nivel județean a obiectivelor politice adoptate în structurile naționale de conducere ale partidului, asigurând o permanentă comunicare cu toate Organizațiile partidului.
Art. 95 Secretariatul General are următoarele atribuții:
(1) Coordonează activitatea organizatorică la nivel central, asigură comunicarea internă cu organizațiile locale/Județene/MunicipiuluiBucurești/Sectoare/Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
(2) Coordonează activitatea de organizare a evenimentelor naționale în care sunt implicați membrii Consiliului Executiv Național.
(3) Organizează activitatea de pregătire a lucrărilor și a documentelor necesare desfășurării Congresului și a Consiliului Executiv Național.
(4) Elaborează proiectele Regulamentelor și ale Normelor Metodologice de organizare și funcționare internă.
(5) Completează periodic Registrul Național al Membrilor de Partid, precum și Registrul Simpatizanților.
(6) Îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin hotărârile Consiliului Executiv Național.
(7) Gestioneaza relația cu media.
Sectiunea a-VII-A Trezorierul
Art. 96 Trezorierul PRR organizează și controlează activitatea financiară a partidului, răspunde direct față de Președintele partidului și are următoarele atribuții:
(1) propune Consiliului Executiv Național norme privind încasarea cotizației, acceptarea și primirea donațiilor în conformitate cu prevederile legale.
(2) conduce și controlează utilizarea resurselor financiare rezultate din cotizații, donații, alocații bugetare, dobânzi și alte surse permise de lege.
(3) prezintă periodic informări asupra activitații financiare a partidului, Consiliului Executiv Național.
(4) trezorierul partidului este numit de către Consiliul Executiv Național la propunerea Președintelui PRR.
Secțiunea a-VIII-a Procedura de Alegere Organelor de Conducere a PRR, la nivelul Organizațiilor Locale, Județene, de Sector, Municipiului București si ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării.
Art. 97 În vederea alegerilor membrilor Organizației în care se organizează alegerile, se alcătuiește o Comisie de Organizare a Alegerilor, care va pregăti Adunarea Generală – pentru Organizațiile Locale, sau Conferința – pentru Organizațiile Județene.
Art. 98 Comisia de Organizare a Alegerilor va organiza în totalitate Adunarea Generală sau dupa caz, Conferința. Va primi și alcătui listele de candidaturi, va veghea la respectarea Statutului, va pune la dispoziția participanților la Conferința toate informațiile necesare bunei desfășurări a alegerilor și va informa Consiliul Executiv Național de toate măsurile și deciziile pe care le vor adopta.
Art. 99 (1) Propunerile de candidatură trebuie să respecte condițiile statutare și sunt supuse aprobării Consiliului Executiv Național, apoi vor fi înscrise pe buletinul de vot în vederea exercitării votului secret de către participanți/delegați.
(2)Mandatele vor fi atribuite celor care obțin majoritatea simplă a voturilor exprimate și în prezența unui qvorum de minim 1/2+1 din membri delegați.
Art. 100 (1) În vederea verificării modului de respectare a normelor statutare cu privire la organizarea Adunărilor Generale sau a Conferințelor Organizațiilor Județene, precum și în vederea numărării voturilor, se desemnează, dintre participanți /delegați, o Comisie de Validare și Numărare a Voturilor va fi formată din minim 3 membri.
(2) Comisia de Validare și Numărare a Voturilor își alege dintre membrii săi un Președinte.
(3) Comisia de Validare și Numărare a Voturilor verifică mandatele delegaților, constată cvorumul statutar și prezintă Adunării Generale sau după caz, Conferinței, un raport, verifică, numără și centralizează voturile exprimate, constată atribuirea mandatelor și comunică Adunării Generale sau Conferinței Județene, rezultatul votului, trimițând și un raport cu rezultatul votului, în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la momentul votului validat, către Consiliul Executiv National.
CAPITOLUL V – ALTE STRUCTURI INTERNE ALE PRR
Sectiunea I Organizația de Tineret
Art. 101 Poate deveni membru al Organizației de Tineret a Partidului Români pentru România(OTPRR) orice membru al partidului cu vârsta cuprinsă între 18 si 35 de ani, care militează pentru realizarea Programului Politic și își asumă participărea activă la viața organizației.
Art. 102 Consiliul Executiv Național precum și Consiliile Executive ale Organizațiilor Locale, Județene /Sector, Municipiului București și Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării coordonează activitatea Organizațiilor de Tineret, de la nivelul respectiv.
Sectiunea a-II-a Organizatia de Femei
Art. 103 Poate deveni membru al Organizației de Femei din Partidul Români pentru România(OFPRR) orice femeie membru de partid, care aderă la organizație și își asumă participarea activă la viața organizației.
Art. 104 Consiliul Executiv Național precum și Consiliile Executive ale Organizațiilor Locale, Județene / Sector, Municipiului București și Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării coordonează activitatea Organizațiilor de Femei, de la nivelul respectiv.
Sectiunea a –III-a Organizatia de Seniori
Art. 105 Poate deveni membru al Organizației de Seniori a Partidului Români pentru Romania(OPPRR) orice pensionar sau persoană vârstnică, membru al partidului, care aderă la organizație și militează pentru realizarea Programului Politic și care își asumă participarea activă la viața organizației.
Art. 106 Consiliul Executiv Național precum și Consiliile Executive ale Organizațiilor Locale, Județene / Sector, Municipiului București și Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării coordonează activitatea Organizațiilor de Pensionari, de la nivelul respectiv.
Sectiunea a IV-a Organizatia Antreprenorilor si Agricultorilor
Art. 107. Poate deveni membru al Organizatiei Antreprenorilor și Agricultorilor din Partidul Români pentru România(OAAPRR) orice persoană care este agricultor, deține o gospodărie taraneasca sau este intreprinzator si detine calitatea de membru al partidului, aderă la organizație si militează pentru realizarea Programului Politic asumându-și participarea activă la viața organizației.
Art.108 Consiliul Executiv Național precum și Consiliile Executive ale Organizațiilor Locale, Județene/Sector/Municipiului București/ ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării coordonează activitatea OAAPRR, de la nivelul respectiv.
CAPITOLUL VI – ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI
Art. 109 (1) Partidul poate deține bunuri mobile și imobile, necesare desfășurării activității sale specifice.
(2) Consiliul Executiv Național aprobă Normele privind Realizarea și Utilizarea Veniturilor Financiare, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
3) Pentru perioada Campaniilor Electorale Locale, Parlamentare, Europarlamentare și Prezidențiale Consiliul Executiv Național numește un Mandatar Financiar Coordonator iar Consiliul Executiv al Organizațiilor Locale, Județene, Sector, Municipiului București și Strainatate se numesc, cu avizul Mandatarului Financiar Coordonator un Mandatar Financiar, în condițiile legii,
4) Mandatarul Financiar Coordonator asigură evidența operațiunilor financiare conform prevederilor legale în vigoare privind finanțarea partidelor și a campaniilor electrorale, supervizează activitatea celorlalți mandatari financiari, înaintează rapoarte Autorității Electorale Permanente și informează Consiliul Executiv Național al Organizației.
5) Trezorerierul partidului organizează activitatea financiar contabilă conform prevederilor legale incidente în materie și raportează Consiliul Executiv Național.
Art. 110 Sursele de finanțare ale partidului sunt:
(1) cotizații ale membrilor de partid;
(2) donații, legate si alte liberalități;
(3) venituri provenite din activități proprii și dobânzi;
(4) subvenții de la bugetul de stat acordate în condițiile legii;
(5) împrumuturi în bani de la persoane fizice și juridice;
(6) alte forme de finanțare, în conformitate cu prevederile legale.
Art. 111 (1) Operațiunile de încasări și plăți ale partidului se efectuează prin conturi în lei și valută, deschise la unități bancare cu sediul în România.
(2) Cuantumul cotizației, repartizarea și utilizarea acesteia se stabilesc prin hotărârea Consiliului Executiv Național după consultarea Trezorierului și Responsabililor Financiari Județeni.
Art. 112 (1) Organizațiile Locale/ Județene / Sector/Municipiului București și ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării au personalitate juridică și gestiune proprie, având astfel obligația să efectueze toate demersurile necesare înregistrării și obținerii codului unic de identificare fiscală.
(2) Organizațiile Locale/Județene / Sector/Municipiului București și ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării răspund în mod exclusiv și direct față de terții cu care se angajează în relații contractuale, indiferent de natura acestora, de actele juridice încheiate, de cheltuielile realizate / angajate și activitatea financiar – contabilă proprie.
Art.113 (1) Organizațiile Locale/Județene / Sector/Municipiului București și ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării pot încheia acte juridice ce implică obligarea partidului prin structura sa centrală, din punct de vedere financiar, dar numai în cazul în care aceste angajamente au fost făcute cu acordul scris al Trezorierului PRR la nivel național, a Secretarului General al PRR sau a Conducerii Naționale a Partidului ori, în perioada campaniilor electorale, a Mandatarului Financiar Coordonator.
(2) În cazul în care Organizațiile Locale/Județene/Sector/Municipiului București si ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării procedează la încheiere de acte contrar prevederilor alin. (1), Structura Centrală a Partidului nu are nicio răspundere față de contractanți, Organizațiile Locale, Județene, de Sector, Municipiului București si ale Românilor din Afara Granițelor Actuale ale Țării fiind în mod exclusiv și direct răspunzătoare din punct de vedere patrimonial și juridic, prin organele sale proprii de conducere sau a mandatarului financiar propriu.
CAPITOLUL VII – DISPOZIȚII GENERALE
Art. 114 (1) Activitatea în cadrul Partidului se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii partidelor politice, a Legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, ale prezentului Statut și ale Codului de Etică și Conduită.
(2) Organele locale ale partidului pot reprezenta partidul în relațiile cu autoritățile Administrației Publice Locale și alte autorități la nivel local, pot deschide conturi la bancă și răspund de gestionarea acestora.
Art. 115 Comunicarea cu Mass Media la nivel central se asigură prin Biroul de Presă al partidului.
Art.116 Membrii Organelor de Conducere ale partidului, Parlamentarii, Europarlamentarii, Demnitarii de Stat, Președinții și Vicepreședinții Consiliilor Județene Administrative, ai Sectoarelor și ai Municipiului București, Consilierii Județeni și Locali, Primarii și Viceprimarii, care sunt membri ai PRR sunt obligați să-și declare, în condițiile legii, averea și sursele de venituri atât la începutul, cât și la sfârșitul mandatului. De asemenea, vor prezenta în condițiile legii, o declarație privind conflictul de interese, precum și o declarație de renuntare la imunitate, în cazul in care vor fi aleși.
Art.117 Pentru faptele juridice întreprinse de către membrii de partid în realizarea activităților pentru/sau în legătura cu această calitate, răspund direct, exclusiv și personal din punct de vedere juridic. Acestea însă nu pot atrage răspunderea juridică la nivelul altor eșaloane superioare ale partidului, în cazurile în care legislația specifică nu dispune altfel.
Art. 118 Partidul Români Pentru România își poate înceta activitatea conform prevederilor legale, prin:
(1) autodizolvare, in urma hotararii Congresului cu votul a 2/3 din numărul membrilor.
(2) dizolvare pe cale judecătorească ori prin hotărâre a Curții Constituționale.
(3) inactivitate constatată de Tribunalul Municipiului București, în condițiile legii.
Art. 119 Organele Executive ale Partidului la nivel Central sau Local pot constitui Asociații sau Fundații pentru realizarea obiectivelor partidului, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Art. 120 Prezentul Statut se aplică de la data admiterii de către Tribunalul București.
Art. 121 Începerea procedurilor pentru modificarea prezentului Statut și Program Politic se poate face numai la inițiativa Presedintelui în funcție, Consiliului Executiv Național al Partidului Români Pentru România sau în urma unui Congres ordinar/extraordinar, convocat conform statutului.